Rujul Yves Saint Laurent
Rouge Pur Couture
nuanţa 10 Beige Tribute

De când am încercat rujul YSL Rouge Volupte Shine nuanţa 19 Fuchsia In Range (review aici), gândul mi-a rămas tot la rujurile lor şi îmi doream foarte mult să mai încerc ceva de la ei. De 8 Martie, am avut parte de un mic răsfăţ aşa că iată-mă fericita posesoare a unui nou ruj YSL :))) De data aceasta am vrut să încerc şi o altă gamă şi am optat pentru rujul Yves Saint Laurent Rouge Pur Couture nuanţa 10 Beige Tribute.

YSL Rouge Pur Couture nuanta 10 Beige Tribute

  • Brand: Yves Saint Laurent
  • Denumire: Rouge Pur Couture nuanţa 10 Beige Tribute
  • Preţ: costă 153lei (40$)
  • Gramaj: 3.8g
  • Valabilitate: 24 luni
  • Disponibilitate: îl puteţi găsi în magazinele Douglas, Sephora şi Marionnaud.

Ambalajul e absolul superb. E mai mult decât un simplu ambalaj ci mai degrabă o piesă de colecţie. Elegant şi foarte bine lucrat dă produsului un aer luxos şi sofisticat, de altfel ceea ce şi este şi sunt conştientă că o parte din preţul produsului de regăseşte şi în ambalaj.

YSL Rouge Pur Couture nuanta 10 Beige Tribute

Textura rujului e de vis. E un ruj foarte cremos şi rămâne confortabil pe buze un timp îndelungat. Deşi are o culoare deschisă, e opac dintr-o singură aplicare. Nu evidenţiază crăpăturile din buze lucru ce majoritatea rujurilor nude au tendinţa de a-l face. Finish-ul cremos, combinat cu nuanţa rujului, fac buzele să pară mai voluminoase. Ca rezistenţă, nu aş putea să spun că e cel mai rezistent ruj pe care l-am încercat. Poate şi din cauza culorii deschise, nu rezistă mai mult de 3-4 ore pe buze. Are un miros uşor parfumat, floral, dar nu se simte prea tare.

YSL Rouge Pur Couture nuanta 10 Beige Tribute

Cel mai spectaculos lucru la acest ruj mi se pare culoarea şi felul în care arată pe buze. Nu credeam că voi găsi un ruj nude care să mi se potrivească atât de bine mai ales că am tenul deschis la culoare. Oricât de multe rujuri nude am încercat până acum, nici unul nu arată la fel de bine. Fie sunt prea închise, fie prea deschise, fie sunt prea maronii sau prea rozii şi e foarte greu, dacă nu imposibil de găsit o astfel de nuanţă printre rujurile obişnuite.

YSL Rouge Pur Couture nuanta 10 Beige Tribute

YSL Rouge Pur Couture nuanta 10 Beige Tribute

- poză facută în lumină naturală -


E o culoare foarte frumoasă şi poate fi purtată atât cu un machiaj de zi cât şi cu unul de seară. Îmi place tare mult şi e nude-ul perfect pentru mine.

YSL Rouge Pur Couture nuanta 10 Beige Tribute

E un ruj superb, textura şi culoarea sunt minunate dar singurul lui dezavantaj e preţul. E un ruj scump şi într-adevăr se vede acest lucru în calitatea produsului dar să nu vă aşteptaţi să facă minuni. E o diferentă mare între acest ruj şi unul de la Maybelline, de exemplu, care e de asemenea un ruj bun, dar nu ştiu dacă diferenţa justifică preţul de 5ori mai mare al acestui ruj. Dacă merită într-adevăr toţi aceşt bani? Ei bine ca să fiu sinceră cu voi preţul nu se regăseşte doar în calitatea produsului ci şi în ambalaj şi în experienţa şi încrederea pe care o oferă cumpărarea şi purtarea unui astfel de ruj. Aşa că depinde de fiecare în parte ce vă doriţi. Pentru mine, culoarea rujului şi înceredea pe care mi-o oferă de fiecare dată când îl port face să îşi merite fiecare bănuţ.

Add Comments

Brands