Favoritele lunii Martie

A venit timpul să vă arat care au fost produsele care mi-au plăcut cel mai mult şi pe care le-am folosit cel mai des în luna martie.

Favoritele lunii martie

produsele favorite de Makeup

Makeup:

Pentru machiajul ochilor luna aceasta am folosit foarte mult paleta Undressed de la MUA. E o paletă foarte bună, culorile sunt pigmentate şi foarte bine alese. Îmi place pentru că o pot folosi pentru realizarea unui machiaj natural, de zi, însă pot realiza şi un machiaj mai intens, de seară.

Pentru buze mi-a plăcut să folosesc culori foarte intense. Ador rujul de la Maybelline Colorsensational în nuanţa Pink Pop, găsiţi un review aici, dar şi rujul Rimmel London din colecţia Kate Moss, nuanţa 20, găsiţi un review aici.

Când am optat pentru un machiaj al ochilor mai intens, pentru buze mi-a plăcut să folosesc Lip Balm-ul de la MUA, gama Love Hearts, nuanţa Great Lips, un nude perfect; review aici.

Balsamul preferat de buze a fost cel de la NIVEA Milk & Honey pentru care găsiţi un review aici.

Ca şi blush am folosit foarte mult blushul cremă de la MUA, nuanţa Blossom, şi îmi place pentru că arată foarte natural; iar pentru gene cel mai mult m-am îndreptat luna aceasta spre Rimmel London Scandaleyes mascara Extreme Black. E o mascara foarte bună la un preţ destul de mic.

produsele favorite pentru ingrijirea fetei

Îngrijirea feţei:

Ca şi demachiant mi-a plăcut foarte mult spuma de curăţare AVON Solutions, Complete Balance, găsiţi un review aici . E o spumă de curăţare foarte delicată, nu irită deloc ochii şi curăţă machiajul foarte bine.

O dată pe săptămână îmi place să folosesc crema exfoliantă Bioten cu miere şi sâmburi de caise. Are un miros foarte plăcut şi îmi place cum îmi curăţă faţa; review aici

Îngrijirea mâinilor:

Luna aceasta am descoperit loţiunea de mâini Royale Bouquet, Lemon Blossom & White Rose şi a devenit preferata mea. De când am cumpărat-o o folosesc într-una şi am uitat complet de cremele mele de mâini.

produsele favorite pentru maini

Parfum:

Parfumul meu preferat a fost Pink Girl. E un parfum dulce cu aromă de caramel şi îmi place foarte mult.

produsele favorite - parfum

Unghii:

Cea mai folosită ojă în luna martie a fost AVON Nailwear Pro+ nuanţa Chilling Teal. O nuanţă foarte plăcută de un verde deschis cu sclipici fin; review si swatch aici

produsele favorite - unghii

Accesorii:

produsele favorite - cercei

cercei cu imprimeu leopard

produsele favorite - esarfa

eşarfă colorată cu buline

Add Comments

Brands