Şamponul intens nutritiv
Phyto Paris - Phytoelixir

Astăzi în sfârşit apuc să vă vorbesc despre şamponul intens nutritiv Phytoelixir de la Phyto Paris, pentru păr foarte uscat. L-am folosit în special în perioada rece, când părul meu e mai uscat şi are nevoie de o hidratare mai mare iar după câteva luni de utilizare pot să spun că mi-am format o părere clară despre acest şampon. Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre el, vă invit să citiţi în continuare.

Samponul intens nutritiv Phyto Paris Phytoelixir

E un produs destul de nou apărut pe piaţa din România şi face parte din gama PHYTOELIXIR creată de Laboratoarele Phytosolba condiserate un expert al tratamentelor pentru îngrijirea părului. Gama PHYTOELIXIR conţine şamponul PHYTOELIXIR şi masca de păr PHYTOELIXIR. Aceasta gamă e dedicată în mod special părului foarte uscat promiţând un păr strălucitor, hrănit în profunzime şi catifelat. Produsele Phyto Paris sunt disponibile în farmaciile Help Net şi pe www.farmaciaonline.ro, iar preţul acestui şampon e în jur de 70lei.


Descriere produs:

"PHYTOELIXIR combină două ingrediente active foarte nutritive: - ceara esenţială din floare de Narcisă, care penetrează fibra capilară şi o hrăneşte intensiv, pentru un efect de păr mătăsos; - ulei de Macadamia, un element foarte nutritiv, incapsulat în cronosfere, care sunt eliberate în timp. Acestea au un efect intensiv de restabilire a concentraţiei de lipide esenţiale din firul de păr şi oferă protecţie de lungă durată. Formula fără sulfaţi revitalizează părul fără a-l încărca. Transformarea este imediată şi pe termen îndelungat: părul este uşor de coafat şi foarte mătăsos la atingere. Conferă strălucire şi supleţe intensă" (descriere oferită de farmaciaonline.ro).

Samponul intens nutritiv Phyto Paris Phytoelixir

Ce cred eu despre produs:

În primul rând, mi-a plăcut mirosul. Deşi nu prea îmi place felul în care miros produsele cu argan, acesta a avut un miros surprinzător de plăcut şi relaxant şi mă trimite cu gândul la mirosul produselor de SPA. E un miros plăcut care se menţine în păr dar fără să fie prea evident şi să deranjeze.

Samponul intens nutritiv Phyto Paris Phytoelixir

Un alt lucru care m-a surprins plăcut este şi ambalajul. Vine într-un tub auriu, de metal, şi într-adevăr are aspectul unui produs scump. Nu are pompiţă, dar consistenţa destul de lichidă a şamponului face foarte uşoară utilizarea acestuia. L-a început mi s-a părut puţin ciudat acest design dar în cele din urmă s-a dovedit a fi eficient.

Samponul intens nutritiv Phyto Paris Phytoelixir

Consistenţa şamponului de asemenea e diferită. Are o consistenţă lăptoasă şi puţin mai lichidă însă e un şampon foarte eficient şi face surprinzător de multă spumă. Deşi e un tub mic (200ml) nu trebuie să folosiţi mult produs la o spălare. Folosit aproape zilnic, mi-a ajuns în jur de două luni.

Samponul intens nutritiv Phyto Paris Phytoelixir

Ca eficienţă, pot spune că e un şampon mai hidratant şi lasă părul foarte mătăsos însă dacă aveţi părul extrem de uscat şi cu tendinţă de încâlcire, vă recomand să folosiţi şi un balsam de păr care să vă ajute la descurcarea lui. Am observat că multe din şampoanele cumpărate din farmacii dar şi cele profesionale se comportă în acest fel, poate şi datorită faptului că sunt mai eficiente în curăţarea firului de păr.

Luând în considerare părul meu creţ şi uscat, ca nivel de hidratare al părului, pe o scară de la 1 la 5, aş zice că acest şampon e undeva în jur de 3.8. E suficient de hidratant încât să nu fiu nevoită să folosesc la fiecare spălare şi o mască de păr dar în acelaşi timp consider că face o treabă mult mai bună atunci când folosiţi şi un balsam sau o mască de păr.

Un lucru care mi-a mai plăcut mult la acest la acest şampon e şi faptul că este delicat cu părul şi nu îl usucă ceea ce îl face potrivit pentru o utilizare zilnică. Ştiu că nu e recomandat să ne spălăm pe cap chiar în fiecare zi dar de când am început să merg la sală sunt nevoită să îmi spăl părul zilnic iar acest şampon mi-a fost de mare ajutor. Folosite zilnic, unele şampoane au tendinţa de a fi uşor agresive cu părul dar nu a fost la fel şi în cazul acestui şampon, ceea ce e un mare plus pentru mine.

Per ansamblu, părul arată destul de bine, e mai voluminos şi mai uşor de aranjat şi pot să spun că sunt mulţumită de acest şampon.

Aţi încercat produsele Phyto Paris? Care e "arma voastră secretă" pentru un păr de milioane?


Add Comments

Brands