Produse terminate în luna septembrie
- HIT or MISS -

A venit timpul să vă spun ce cred despre produsele pe care le-am terminat luna aceasta şi am reuşit să termin destul de multe.

Iată ce produse am terminat:

poza cu produsele treminate in septembrie


Produse pentru îngrijirea feţei:

The Face Shop Clean Face Mild Toner

The Face Shop Clean Face Mild Toner - mi-a plăcut foarte mult acest toner. Găsiţi un review detaliat aici. Deşi a costat puţin mai mult şi l-am terminat destul de repede pentru mine a fost un HIT şi l-aş mai recumpăra însă e mai greu de găsit.


Lotiunea 3 in 1 pentru curatare/tonifiere/hidratare cu aloe vera si ghimbir AVON Care

Loţiunea 3 in 1 pentru curăţare/tonifiere/hidratare cu aloe vera şi ghimbir AVON Care - e OK, nu mi s-a părut foarte specială însă nici nu mi-a displăcut. Nu o voi recumpăra momentan pentru că doresc să încerc şi alte demachiante.


Gel curatare AVON Avew Vitale

Gelul de curăţare AVON Avew Vitale - deşi nu a fost preferatul meu şi nu îl voi recumpăra mi-a plăcut foarte mult mirosul. Găsiţi un review detaliat aici.


Masti fata Missha Green Tea, si Ja Yeon Mapping Lemon Essence Mask

Măştile de faţă Missha Green Tea (review aici) şi Ja Yeon Mapping Lemon Essence Mask (review aici). Îmi place să folosesc din când în când o astfel de mască de faţă. Mă relaxează şi îmi oferă o stare de "bine". Pentru mine aceste măşti sunt un HIT şi le voi cumpăra şi în viitor.


Servetele demachiante Blanchette B. Complete Care

Şerveţelele demachiante Blanchette B. Complete Care - varianta aceasta nu mi-a plăcut deloc şi pe acestea nu le voi mai cumpăra. Au un parfum foarte puternic iar pentru mine e deranjant. Îmi place în schimb varianta Sensitive şi cea cu Aloe Vera şi pe acelea le voi recumpăra.


Soap & Glory Scrub

Scrub-ul pentru faţă Soap & Glory - pentru mine a fost prea dur pentru a-l folosi pe faţă şi l-am folosit pe mâini. Mi-a plăcut faptul că îmi simţeam mâinile revigorate iar crema de mâini intra mult mai bine în piele. Nu prea îi văd rostul şi nu l-aş recumpăra doar să îl folosesc pentru mâini. Pentru mine a fost un MISS.


Produse pentru îngrijirea corpului:

Boots Royal Jelly Pure Honey

Gelul de duş Boots Royal Jelly Pure Honey - are un miros foarte natural şi puternic de miere şi lasă pielea foarte fină; mi-a plăcut. Nu îl voi recumpăra pentru că, în opinia mea, preţul e puţin cam mare pentru cantitatea de produs oferită.


Lotiunea de corp cu particule aurii Skin So Soft AVON

Loţiunea de corp cu particule aurii Skin So Soft AVON - arată bine vara pe pielea bronzată însă mi se pare că sclipiciul e puţin cam prea evident. Nu a fost favorita mea nici în ceea ce priveşte mirosul. Nu o voi recumpăra.


Spumantul de baie Malizia cu Magnolie si floare de lotus

Spumantul de baie Malizia cu Magnolie si floare de Lotus - a fost OK însă nu mi-a plăcut aşa de mult mirosul. Nu îl voi recumpăra pentru că îmi plac mult mai mult spumantele de la AVON; miros mai bine şi fac spumă mai multă.


Produse pentru îngrijirea părului:

Samponul Garnier Ultra Doux cu ulei de avocado si unt de shea

Şamponul Garnier Ultra Doux cu ulei de avocado şi unt de shea pentru păr uscat şi deteriorat - nu mi-a plăcut. Deşi miroase foarte bine am avut impresia că nu îmi curăţă părul şi nici nu îl hidratează suficient. Pentru mine a fost un MISS şi nu îl voi recumpăra.


Balsamul de par leav in Repair & Volume Gliss Schwarzkopf

Balsamul de păr Leave In Repair & Volume Gliss Schwarzkopf - e un produs foarte bun. Descurcă părul foarte bine, îi dă volum şi îl lasă foarte plăcut la atingere. Mi-a plăcut foarte mult şi cu siguranţă îl voi recumpăra. Pentru mine e un HIT.


Schwarzkopf Taft Cashmere Touch Hairspray Mega Strong 5

Schwarzkopf Taft Cashmere Touch Hairspray Mega Strong 5 - mi-a plăcut foarte mult şi a fost cel mai bun fixativ dintre cele pe care le-am încercat. Fixează foarte bine fără să încarce părul prea tare. Pentru mine e un HIT şi îl voi recumpăra.

Add Comments

Brands