Masca de păr Revlon Salon Hits
11 Benefits

Nu mă pot lăuda cu un păr ascultător şi fără probleme aşa că mereu sunt în căutarea unor produse "magice" care să îmi facă părul să arate bine şi să nu mai îmi dea bătăi de cap. Unul din produsele din rutina mea de îngrijire a părului pe care îl schimb mereu, e masca de păr iar astăzi vreau să vă vorbesc despre masca de păr pe care am descoperit-o şi am folosit-o în ultimele luni.

Masca de par Revlon Salon Hits 11 Benefits

După cum vă spuneam, nu am obiceiul să recumpăr aceeaşi mască de păr, nu pentru că nu am găsit nici o mască bună ci pentru că părul meu se obişnuieşte foarte repede cu un produs şi, în timp, nu îi mai văd efectele de aceea mereu încerc produse noi iar dacă îmi urmăriţi blogul probabil aţi văzut deja produsele pe care le-am încercat.

În primăvară am descoperit pe site-ul Triodeluxe masca de păr Revlon Salon Hits 11 Benefits. Se descrie fiind "mască cu ser pentru păr uscat şi deteriorat. Efect Anti-îmbătrânire, repară şi protejează. Un tratament complect care transformă părul uscat şi deteriorat într-un păr total întinerit." Ce poţi să îţi doreşti mai mult de la o mască de păr? Iar cele 11 beneficii m-au făcut să îmi doresc neapărat să încerc această mască.

Masca de par Revlon Salon Hits 11 Benefits

Înainte să vă povestesc despre efectele acestei măşti haideţi să vă spun câte ceva despre tipul meu de păr. Am un păr fin, cu firul foarte subţire şi pe deasupra mai e şi puţin creţ aşa că trebuie să mă lupt cu un păr rebel, fără volum şi deşi nu e foarte uscat, mereu are un aspect uscat la vârfuri din cauza buclelor iar găsirea unui produs potrivit pentru părul meu e o adevărată provocare.

Ce m-a atras la eceastă mască e faptul că include microcapsule de ser îmbogăţite cu vitamina A şi E care ajută la hidratarea părului. Masca are un spect cu adevărat unic şi chiar se pot vedea microcapsulele cu ser. De asemenea îmi place culoarea şi mirosul măştii aspecte care îmi dau impresia unui produs scump şi profesional.

Masca de par Revlon Salon Hits 11 Benefits

Masca de par Revlon Salon Hits 11 Benefits

Un alt lucru care m-a făcut să aleg această mască au fost cele 11 beneficii pe care le promite pentru păr:

  1. Hrăneşte intens; 
  2. Repară părul interior şi exterior; 
  3. Anti-rupere; 
  4. Repară semnele de îmbătrânire a părului;
  5. Hidratare pe termen lung;
  6. Repară vârfurile despicate; 
  7. Efect de descâlcire;
  8. Strălucire şi luminozitate;
  9. Anti-electrizare; 
  10. Netezire şi catifelare; 
  11. Dă formă şi volum.

După ce am folosit această mască de mai bine de 3 luni pot să spun că într-adevăr am observat unele din aceste efecte cum ar fi hidratarea, efectul de descâlcire, anti-electrizare, netezire şi catifelare şi nici cu vârfurile despicate nu am probleme. Părul e mai hidratat şi per ansamblu are un aspect mai sănătos. De asemenea am observat că părul a început să crească puţin mai repede şi e posibil să fie şi datorită acestei măşti pentru că nu am folosit altceva pentru păr decât produsele obişnuite.

Ce nu mă încântă foarte mult, e faptul că nu oferă volum părului, ba mai mult eu deja având părul moale, această mască îl face să fie şi mai moale şi lipsit de volum mai ales dacă folosesc şi şampoane din supermarket care au tendinţa de a-mi face părul moale. Funcţionează mult mai bine când folosesc această mască împreună cu şampoane profesionale care au obiceiul de a da mai multă structură părului iar masca îl descâlceşte frumos şi îl face uşor de pieptănat.

După cum vă spuneam, eu am un păr foarte dificil şi mereu trebuie să îl aranjez după ce îl spăl, nu îl pot usca pur şi simplu pentru că nu va sta nicicum şi nici această mască nu mi-a rezolvat problema asta însă îmi aranjez părul mai uşor şi aspectul final e foarte plăcut.

Masca de par Revlon Salon Hits 11 Benefits

Masca are un preţ foarte bun. Costă în jur de 34lei şi o găsiţi pe site-ul www.triodeluxe.ro . Deşi o folosesc de mai bine de 3 luni am consumat doar jumătate din ea aşa că o să mă ţină foarte mult.



Add Comments

Brands