Ce produse am luat cu mine în vacanţă

În loc să vă arat cele mai folosite produse ale lunii m-am gândit să vă arat ce produse am luat cu mine în vacanţă pentru că acestea au fost într-un fel şi produsele pe care le-am folosit cel mai mult.

Binenţeles că nu puteau să lipsească din bagajul pentru vacanţă produsele pentru îngrijirea zilnică, dar am încercat să le aleg în aşa fel încât să nu ocupe foarte mult spaţiu şi să fie mai uşor de transportat.

What's in my travel makeup bag - produse de ingrijire

1. Demachiantul pentru ochi Express 2 în 1 de la Garnier (review aici) : la capitolul demachere sunt foarte conştiincioasă şi nu sar niciodată peste acest pas, aşa că nu puteam să plec în vacantă fără a avea un demachiant la mine. Îmi place tare mult demachiantul de la Garnier, e micuţ şi foarte eficient.

2. Etude House Be Clear Moisturizer (review aici) : ştiam că voi fi mult pe drumuri şi nu voi avea timp de un machiaj foarte elaborat, aşa că în locul unui fond de ten am ales am ales această cremă pentru că îmi uniformizează uşor tenul şi îmi oferă şi o protecţie solară destul de mare.

3. şi 4. Gelul de duş şi loţiunea de corp cu fructe goji de la Planet Spa AVON: îmi plac foarte mult datorită miroslui şi ambalajului compact, şi mereu le iau cu mine atunci când plec de acasa.

5. Şampon de păr : am luat cu mine şi puţin şampon de păr pe care l-am turnat într-un recipient mic de plastic.

6. Deodorantul Stick Garnier mineral InvisiCool: e un alt produs care nu poate să lipsească din geanta mea. Prefer să iau cu mine atunci când plec undeva un deodorant stick pentru că ocupă mai puţin spaţiu decât unul spray şi mi se pare şi mai eficient.

7. Apa termala Avene nu e tocmai un produs potrivit pentru călătorii mai ales că e în ambalajul mare de 300ml, dar pentru că am plecat in vacanţă cu maşina personală, m-am gândit să fac o excepţie :).


What's in my travel makeup bag - mostre

În locul unui fond de ten, a unui gel de curăţare şi a unei creme de faţă, am ales să iau cu mine o parte din mostrele de acest fel. Ocupă puţin loc iar in acest fel am ocazia să consum din mostrele adunate de-a lungul timpului.

Nu puteau să lipsească şi produsele de make-up :) Binenţeles că am umplut portfardul cu o grămadă de produse pe care nu le-am folosit, dar am ales să vi le arat pe cele de care am avut cu adevărat nevoie şi care mi-au folosit.

What's in my travel makeup bag - produse de make-up

Pentru buze am folosit: balsamul de buze Nivea Honey, ca ruj de zi cu zi luciul de buze L'oreal Caresse nuanţa 103 Marilyn (o culoare foarte frumoasă şi naturală), iar când am avut nevoie de un ruj mai intens şi rezistent am folosit rujul Astor Soft Sensation Lipcolor Butter nuanţa 013 Magic Magenta.

Pentru ochi am folosit doar Maybelline Color Tattoo nuanţa 65 Pink Gold şi paleta de farduri Miss Sporty 403 Brown Eyes, iar ca şi mascara Max Factor False Lash Effect Mascara (review aici ).

Iar sungurul fard de obraz pe care l-am avut cu mine a fost fardul de obraz cremă de la MUA (Makeup Academy) nuanţa Blossom. O culoare foarte naturală şi plăcută.

Sper că vi-a plăcut acest articol şi aţi găsit câteva idei referitor la produsele pe care să le luaţi cu voi în vacanţă :)

Add Comments

Brands